S-a încheiat ediția a XX-a a Conferinței Științifice Studențești din Transilvania

Conferința a fost organizată între 18-21 mai la Cluj-Napoca de către Uniunea Studențească Maghiară din Cluj în colaborare cu Federația Universitară Maghiară din Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai. Conferința este organizată în cadrul proiectului „Tineri de succes – oraş de succes: serie de evenimente pentru tinerii talentaţi, ediția a V-a”, proiect cofinanțat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. În total au fost 40 secții, la care au participat 315 studenți cu lucrări științifice care au fost evaluate și punctate de 150 membrii ai juriului. Programele secțiilor au fost completate cu prezentări plenare în diverse domenii.

Festivitatea de încheiere a fost organizată în sala Auditorium Maximum, unde conferențiarul universitar dr. Soós Anna, prorector și responsabilul liniei maghiare le-a mulțumit organizatorilor pentru realizarea conferinței. A accentuat faptul că anul acesta conferința s-a îmbogățit cu foarte multe lucrări științifice valoroase, și că fiecare participant al concursului este un câștigător.

Lectorul universitar și președintele Federației Universitare Maghiare din Cluj-Napoca, dr. Szabó Árpád Töhötöm a îndrumat studenți cu sfaturi în legătură cu ce trebuie să le îndeplinească o lucrare științifică. Încheiând discursul, lectorul universitar și-a exprimat speranța, ca fiecare concurent să-și fi găsit bucuria prin propria lucrare.

Lőrincz István-Zoltán, președintele Uniunii Studențești Maghiare din Cluj a felicitat participanții conferinței, și le-a mulțumit pentru munca lor. Potrivit vorbelor sale CȘST este un pas către o trambulină, o oportunitate, prin care studenții își pot dezvolta sau realiza ideile științifice, pot primi idei pentru cercetări mai mari. Președintele a accentuat și faptul că organizarea CȘST este o onoare pentru Uniunea Studențească Maghiară din Cluj.

Kisgyörgy Réka coordonatorul strategic al CȘST a reamintit modul în care a început mișcarea studențească științifică din Transilvania și cum a crescut să ajungă la starea în care se află azi. După acesta a avut loc ceremonia de premiere.  Cele mai bune 98 lucrări au fost propuse la Conferința Studențească Științifică Națională din Ungaria (CSȘNU).

Premiații din fiecare secție sunt următorii:

Științe juridice și Drept

Premiul II: Fejér Emőke

Premiul III: Kedves Tamás Róbert

Laudă: Kárász Krisztián József și Rigó Bálint

Biologie

Premiul I: Nagy Zsuzsanna és Tímár Rita

Premiul II: Kelemen Kinga

Premiul III: Pénzes Janka

Propunere pentru CSȘNU: Nagy Zsuzsanna, Tímár Rita, Kelemen Kinga, Pénzes Janka, Barta Karola-Anna și Magyar Lilla-Brigitta

Dramaturgie

Premiul I: Biró Árpád Levente

Premiul III: Heletya Orsolya

Laudă: Darvay Botond

Propunere pentru CSȘNU: Biró Árpád Levente

Fotografie și Arta Filmului

Premiul I: Simor Kamilla

Premiul II: Jakabos Orsolya

Laudă: Antal-Fórizs Máté

Filozofie

Premiul I: Zsupos Norbert

Premiul II: Jakab Zalán-Tamás

Premiul III: Szilágyi Botond

Propunere pentru CSȘNU: Jakab Zalán Tamás

Fizică

Premiul I: Curko Árpád

Premiul II: Kelemen Szabolcs

Premiul III: Kapusi Áron

Laudă: Lénárt Levente

Propunere pentru CSȘNU: Curko Árpád, Kelemen Szabolcs și Kapusi Áron

Geografie

Premiul I: Antal Vivien, Benedek Emőke, Csergő Rebeka și Lukács Dávid-Attila

Premiul II: Bálint Aliz Kamilla

Premiul III: Gábor Ibolya, Szopos Noémi-Mária și Kerekes Anna-Hajnalka

Laudă: Konkoly Sándor és Nagy Ilona

Propunere pentru CSȘNU: Antal Vivien, Benedek Emőke, Csergő Rebeka, Lukács Dávid-Attila, Bálint Aliz Kamilla, Gábor Ibolya, Szopos Noémi-Mária și Kerekes Anna-Hajnalka

Geologie

Premiul I: Jakab Anna és Barabás Emese

Premiul II: Hatházi Katalin

Premiu special: András Kinga – Felajánlja: Geológia Szekció zsűrije

Propunere pentru CSȘNU: Jakab Anna, Barabás Emese és Hatházi Katalin

Educație specială

Premiul I: Bőck Noémi

Premiul II: Nagy Renáta-Tímea

Premiul III: Barna Márta și Imre-Muntean Kikerics-Kata

Propunere pentru CSȘNU: Bőck Noémi, Nagy Renáta-Tímea, Barna Márta și Imre-Muntean Kikerics Kata

Fizioterapie și Sport

Premiul I: Oláh Réka

Premiul II: Balló Laura

Laudă: Horn Mairin

Propunere pentru CSȘNU: Oláh Réka, Balló Laura és Horn Mairin

Informatică I: Procese teoretice, experimente, simulații

Premiul I: Demeter Csaba

Premiul II: Kis Nándor és Szilágyi Réka

Premiul III: Péter Huba

Laudă: Kálmán Noémi

Premiu special: Deák Anna

Propunere pentru CSȘNU: Demeter Csaba, Kis Nándor, Szilágyi Réka, Péter Huba și Kálmán Noémi

Informatică II: Aplicații și produse de calculatoare inovatoare

Premiul I: Bege István și Tóth Melinda

Premiul II: Gál Béni, Vincze Dávid, Zsebe Ákos, Kovács Zoltán, Mátyás Róbert și Váradi Péter

Premiul III: Hobaj Roland și Kocs Krisztián – István

Laudă: Ambrus Adrián-Zoltán și Balázsi Róbert-Sándor

Propunere pentru CSȘNU: Bege István, Tóth Melinda, Zsebe Ákos, Gál Béni, Váradi Péter, Vincze Dávid, Kovács Zoltán și Mátyás Róbert

Chimie I. – Biochimie și chimie organică

Premiul I: Nagy Emma Zsófia Aletta

Premiul II: Barabás Laura-Edit

Premiul III: Antal Ferenc

Propunere pentru CSȘNU: Nagy Emma Zsófia Aletta, Barabás Laura-Edit, Antal Ferenc și Pákai Renáta-Petra

Chimie II., Analitică, chimie fizică și anorganică

Premiul I: Jákó Szabolcs

Premiul II: Rigó Melinda

Premiul III: Petrut Henrietta și Szabó Róbert

Propunere pentru CSȘNU: Jákó Szabolcs

Arte plastice

Premiul I: Péter Zsolt

Premiul II: Bilibok András

Propunere pentru CSȘNU: Péter Zsolt și Bilibok András

Comunicare

Premiul I: Szőcs Csilla

Premiul II: André Krisztina

Premiul III: Demeter Anita

Laudă: Barothi Brigitta și Tálas Eszter și Lengyel Zsanett și Szabó Rozális-Noémi

Propunere pentru CSȘNU: Szőcs Csilla, André Krisztina, Demeter Anita, Barothi Brigitta, Tálas Eszter, Lengyel Zsanett și Portik Tímea Andrea

Științele mediului

Premiul I: Kántor Izolda, Szabó Ágota Réka és Varga Krisztina

Premiul II: Rákossy Izabella

Propunere pentru CSȘNU: Kántor Izolda, Szabó Ágota Réka, Varga Krisztina și Rákossy Izabella

Economie și Știința Managementului I. – Marketing

Premiul I: Csula-Albert Andrea și Nagy Anita

Premiul II: Ilyés Ágnes și Páll Renáta

Premiul III: Csukás Attila și Kovács Anita

Laudă: Haidu Arabella și Orbán Renáta

Propunere pentru CSȘNU: Csula-Albert Andrea, Nagy Anita, Ilyés Ágnes, Páll Renáta, Csukás Attila, Kovács Anita și Haidu Arabella

Economie și Știința Managementului II. – Management

Premiul I: Csíki Ottó

Premiul II: Cseh Erna Andrea și Hajnal Katalin

Premiul III: Szabó Blanka-Paula și Szabó Orsolya Angyalka

Laudă: Kovács Sámuel și Molnár Tamás

Propunere pentru CSȘNU: Csíki Ottó, Cseh Erna Andrea, Hajnal Katalin, Szabó Blanka-Paula și Szabó Orsolya Angyalka

Economie și Știința Managementului III. – Finanțe

Premiul I: Hutzel Nóra

Premiul II: Pánczél Ildikó și Unger Botond

Premiul III: Barabás Eszter și Bonczidai Boglárka

Propunere pentru CSȘNU: Hutzel Nóra, Pánczél Ildikó și Unger Botond

Literatură maghiară I. – Literatura evului mediu

Premiul I: Mărcuțiu-Rácz Dóra

Premiul III: Miklós Ágnes și Sós Timothy-Valentin

Propunere pentru CSȘNU: Mărcuțiu-Rácz Dóra

Literatură maghiară II. – Literatură maghiară clasică și literatură universală din sec. 18-19

Premiul I: Márton-Simon Anna

Premiul II: Radnai Dániel Szabolcs

Premiul III: Asztalos Veronka-Örsike și Tőtős Dorottya

Laudă: Codău Annamária

Propunere pentru CSȘNU: Márton-Simon Anna, Asztalos Veronka-Örsike, Tőtős Dorottya, Codău Annamária, Buksa Emese și Nagy Hilda

Literatură maghiară III. – teoria literaturii, literatură modernă și contemporană

Premiul I: Sánta Miriám Gabriella

Premiul II: Györfi Tünde Edina și Jánosi Vivien

Premiul III: Sárkány Tímea

Laudă: Marin Diana-Karola și Szabó Attila

Propunere pentru CSȘNU: Sánt Miriám Gabriella, Györfi Tünde Edina, Jánosi Vivien, Sárkány Tímea și Marin Diana-Karola

Lingvistică maghiară

Premiul I: Breier Andrea

Premiul II: Bede Emőke

Premiul III: Erdei-Doloczki Csilla și Tóth Imola

Laudă: Péter Ágnes

Propunere pentru CSȘNU: Breier Andrea

Matematică

Premiul II: Borbély Andor

Premiul III: Toth Emőke

Istoria artei

Premiul I: Szathmári Edina

Premiul II: Boér Ilka

Premiul III: Tóth Gödri Iringó

Laudă: Varga Andrea

Propunere pentru CSȘNU: Szathmári Edina, Boér Ilka și Tóth Gödri Iringó

Etnografie

Premiul I: Kedves Anett

Premiul II: Csiki Réka Orsolya

Premiul III: Pál Norbert

Propunere pentru CSȘNU: Kedves Anett, Csiki Réka Orsolya și Pál Norbert

Pedagogie I

Premiul I: Bartis Tímea

Premiul II: Jére Noémi

Premiul III: Szakács Renáta

Laudă: Bagosi Éva Katalin

Propunere pentru CSȘNU: Bartis Tímea

Pedagogie II: Metodologii didactice

Premiul I: Ráduly Réka-Mónika

Premiul II: Konyecsni Gábor Ákos

Premiul III: András Zsuzsa-Rózsa

Premiu special: Kupeczik Éva – Felajánlja: Pedagógia și Alkalmazott Didaktika Intézet.

Propunere pentru CSȘNU: Ráduly Réka-Mónika

Politologie

Premiul II: Ádám Rebeka Nóra

Premiul III: Varga Szilvia

Laudă: Bálint Emőke și Simó Helga

Psihologie I. – Psihologie școlară-socială

Premiul I: Boros Edina Anita

Premiul II: Pálkó-Dani Timea

Premiul III: Orbán Ágota és Rais-Wallner Orsolya

Propunere pentru CSȘNU: Boros Edina Anita, Pálkó-Dani Timea, Orbán Ágota și Rais-Wallner Orsolya

Psihologie II., Psihologie Cognitivă

Premiul I: Tamás Borbála

Premiul II: Lőrincz Máté

Premiul III: Molnár Hunor és Tolnai Edina-Renáta és Barta Andrea

Propunere pentru CSȘNU: Tamás Borbála, Lőrincz Máté, Barta Andrea, Molnár Hunor și Tolnai Edina-Renáta

Arheologie

Premiul I: Dezső Zsolt Balázs

Premiul II: Fülöp Réka és Szilágyi Orsolya

Premiul III: Szász Hajnal

Propunere pentru CSȘNU: Dezső Zsolt Balázs és Fülöp Réka

Asistență socială

Premiul I: Fodor Rita

Premiul II: Gyenes Kincső

Premiul III: Réti Ingrid Beáta

Laudă: Virág Ádám

Propunere pentru CSȘNU: Fodor Rita, Gyenes Kincső și Réti Ingrid Beáta

Sociologie și antropologie

Premiul I: Duduj Szilvia

Premiul II: György Botond

Premiul III: Gál Katalin și Gáspár Szeréna

Propunere pentru CSȘNU: Duduj Szilvia, György Botond, Gál Katalin și Gáspár Szeréna

Teologie I: Teologie protestantă

Premiul I: Tasnádi István

Premiul II: Rusu Szidónia

Premiul III: Bányai Csaba Attila

Laudă: Veress Eszter Orsolya

Propunere pentru CSȘNU: Tasnádi István și Rusu Szidónia

Teologie II: Teologie romano-catolică

Premiul I: Kovács Arnold

Premiul II: Tóth Krisztián

Premiul III: Kovács Ildikó

Laudă: Daly Attila és Demeter István

Premiu special: Balló Laura și Sali Szilvia

Propunere pentru CSȘNU: Kovács Arnold și Balló Laura

Dezvoltare regională și Turism

Premiul I: Máltesics Péter

Premiul II: Nistor Renáta-Erzsébet

Premiul III: Bálint Melinda

Propunere pentru CSȘNU: Nistor Renáta-Erzsébet și Bálint Melinda

Istorie

Premiul I: Izsán Csaba

Premiul II: György Árpád Botond

Premiul III: Buzás Erika și Szabó Zsolt

Propunere pentru CSȘNU: Izsán Csaba, György Árpád Botond, Buzás Erika și Szabó Zsolt

Jurnalism

Premiul I: Vicsi Judith

Premiul II: Müller Erik

Premiul III: Tar Henrietta

Laudă: Kádár Kata

Propunere pentru CSȘNU: Vicsi Judith